Zeci de olteni amendați pentru nepurtarea măștii de protecție

Îți recomandăm

Sun autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii olteni, împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Olt, polițiști locali, reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și Pentru Siguranța Alimentelor au continuat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel, au fost verificate zonele aglomerate, baruri, terase, restaurante dar şi mijloacele de transport în comun.

La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 200 de forţe de ordine, fiind verificate 88 de societăți comerciale, precum şi 84 mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate aproximativ 1.700 de persoane. 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 70 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020, în valoarea totală de 16.000 de lei, dintre care 59 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală în valoare de 3.500 de lei și 11 pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație în valoare de 12.500 de lei .

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Filme 3D, până pe 14 iunie, la Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina

Cinema ”Eugen Ionescu” Slatina îi așteaptă pe cetățeni cu brațele deschise la o perioadă plină de filme 3D, de...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img