Șofer băut, dar și drogat, urmărit de polițiști, ca în filme

Îți recomandăm

Crește numărul șoferilor prinși atât băuți la volan dar și drogați. Polițiștii au tras pe dreapta un autoturism condus de un bărbat care consumase atât alcool, cât și droguri.

În cadrul activităților, în jurul orei 22:45, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Corabia, în timp ce desfășurau activități specifice pe strada Grivița Roșie, din orașul Corabia, județul Olt, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism.

Întrucât conducătorul autoturismului nu s-a supus măsurii, polițiștii au procedat la urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

Autoturismul a fost urmărit, iar la scurt timp a fost oprit pe strada Tudor Vladimirescu, din localitate.

La volanul autoturismului, a fost identificat un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate.

Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o valoare de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, acesta a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența unei substanțe psihoactive, respectiv: T1B THC.

Bărbatul a fost condus la Spitalul Orășenesc Corabia, pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a prezenței substanțelor în organism.

În cauză, pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, cercetările fiind continuate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Lista actualizată a miniștrilor guvernului Tomac: Premierul desemnat negociază pe toate fronturile/ Nicușor Dan i-a dat un ”pont” pentru o pepinieră de specialiști

Premierul desemnat Eugen Tomac are o misiune extrem de dificilă și puțin timp la dispoziție pentru a încropi o echipă guvernamentală...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img