ACCIDENT RUTIER PE DRUMUL JUDEȚEAN 546A, ÎN AFARA LOCALITĂȚII GRECI

Îți recomandăm

La data de 17 iunie 2023, în jurul orei 16:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe Drumul Județean 546A, în afara localității Greci, județul Olt.

La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina.

Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din comuna Vâlcele și un autoturism condus de un tănăr, în vârstă de 24 de ani, din aceeași localitate.

În urma evenimentului rutier, bărbatul de 47 de ani a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Fenomen neobișnuit în rândul copiilor de vedete. Cum se explică ‘epidemia’ trans care ia tot mai mare amploare

În ultimii ani, un fenomen care stârnește numeroase întrebări la nivel global a devenit din ce în ce mai...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img