
Polițiștii olteni au depistat pe strada Calea București, din municipiul Caracal, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din localitate. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație alcoolică de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Bărbatul a fost condus la Spitalul municipal Caracal în vederea prelevării mostrelor biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.” transmite IPJ Olt.










