Bilete de tratament balnear pentru 2026, avizate de Ministerul Finanțelor. Câte locuri sunt și cine poate beneficia gratuit

Îți recomandăm

Ministerul Finanțelor a avizat proiectul de hotărâre de Guvern privind acordarea biletelor de tratament balnear pentru 2026, care prevede un buget de 410.000 mii lei (410 milioane lei), acordarea a până la 50.896 de bilete în maximum 16 serii și posibilitatea ca până la 15% dintre acestea să fie gratuite pentru anumite categorii de beneficiari. Proiectul a fost transmis spre analiză de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale în 31 martie și a fost avizat după parcurgerea etapelor de analiză tehnico-economică și bugetară, precum și după completarea documentației solicitate de Ministerul Finanțelor la începutul lunii aprilie.

Potrivit documentului, biletele de tratament vor fi asigurate prin sistemul administrat de Casa Națională de Pensii Publice, în unitățile aflate în proprietatea instituției. Numărul acestora poate fi suplimentat prin încheierea unor contracte subsecvente cu alte unități de profil, în limita fondurilor aprobate. Măsura se adresează pensionarilor și persoanelor asigurate în sistemul public de pensii, fiind gândită atât ca un sprijin pentru îmbunătățirea stării de sănătate a beneficiarilor, cât și ca o formă de susținere a sectorului balnear. Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că instituția susține măsurile cu impact direct asupra populației, subliniind rolul acestui program: „Tratamentul balnear nu este doar o formă de sprijin social, ci o investiție în sănătatea oamenilor și în capacitatea lor de a rămâne activi. În același timp, contribuim la susținerea unui sector economic important pentru România”.

Reprezentanții Ministerului Finanțelor au precizat că procedura de avizare a fost realizată cu respectarea tuturor etapelor legale și că ritmul acesteia depinde de calitatea și completitudinea documentației transmise. În acest caz, avizul a fost acordat după primirea tuturor completărilor necesare, ultima solicitare fiind formulată la începutul lunii aprilie 2026. Proiectul urmează să intre în circuitul decizional guvernamental.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

„Spannabis”, cel mai mare târg de canabis din Europa. Unde are loc în 2026

Între 20.000 și 25.000 de persoane participă în acest weekend la „Spannabis”, cel mai mare târg european dedicat canabisului....
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img