Ce loc ocupă paşaportul românesc în clasamentul mondial al libertăţii de călătorie

Îți recomandăm

Clasamentul realizat la nivel global de Henley Passport Index evaluează paşapoartele în funcţie de numărul destinaţiilor în care titularii lor pot intra fără a obţine în prealabil o viză. Astfel, paşaportul românesc ocupă locul 11 în lume în ceea ce priveşte libertatea de călătorie, potrivit celei mai recente ediţii a Henley Passport Index, situându-se cu o poziţie după paşaportului Statelor Unite şi pe acelaşi loc cu Bulgaria, scrie News.ro. Clasamentul arată că cetăţenii români şi bulgari pot călători fără viză în 178 de ţări, cu doar două mai puţine decât deţinătorii unui paşaport american.   Henley Passport Index monitorizează de două decenii puterea paşapoartelor, folosind date ale Asociaţiei Internaţionale a Transportului Aerian (IATA) pentru a clasifica statele în funcţie de oportunităţile de călătorie fără viză. Poziţia paşaportului românesc s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de anii anteriori. Cea mai slabă clasare a fost înregistrată în 2006, când România ocupa locul 34, în timp ce Bulgaria ocupa locul 29 la nivel mondial. Anul trecut, România se situa pe locul 15. Prima poziţie în cel mai recent clasament este deţinută Singapore, al cărui paşaport oferă acces fără viză în 193 de ţări. Pe locul al doilea se află Japonia, urmată de Coreea de Sud, Emiratele Arabe Unite şi Suedia.

sursa digi24

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Doliu profund în medicina olteană: S-a stins din viață dr. Liviu Radu, șeful Serviciului de Medicină Legală Olt

Comunitatea medicală din județul Olt și colectivul Spitalului Județean de Urgență Slatina sunt în veșmânt de doliu, în urma...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img