Cutremur în PSD Olt | Un membru important al partidului – Nicolae Stan, primarul din Colonești – își anunță demisia. „PSD n-a făcut nimic pentru oamenii simpli, ci doar pentru potentații din jurul Grindenilor de tip Nordis”

Îți recomandăm

Nicolae Stan, una dintre figurile emblematice ale administrației din județul Olt, pe care tot județul îl știe după porecla Bulă, a anunțat că vrea să demisioneze din funcția de primar al comunei Colonești. Primarul a trimis o scrisoare deschisă în care și-a exprimat dezamăgirea profundă față de actuala conducere a PSD. Edilul a precizat că se va retrage oficial pe data de 19 iulie, cu ocazia celei de-a 25-a ediții a Zilelor Comunei Colonești.

Principalul motiv al demisiei este lipsa de sprijin din partea conducerii centrale și județene a partidului pentru proiectele vitale ale comunității, spune Nicolae Stan în scrisoare deschisă, preluată de presa locală.

Deși comuna a obținut rezultate electorale record pentru PSD, depășind 96% la ultimele alegeri, Nicolae Stan susține că a fost lăsat singur în fața problemelor administrative.

„Plec cu un gust amar. Plec din funcția de primar, cu amărăciunea unui om care a muncit o viață pentru comunitatea lui și care, atunci când a avut nevoie de sprijin, a fost lăsat singur. În ultimul timp, am avut două proiecte mari pentru această comună. Două proiecte de suflet. Primul a fost introducerea gazelor. Am fost printre primele comune din județul Olt și din Oltenia care au început această lucrare. Am mers de sute de ori la București pentru ea. La un moment dat, mai aveam nevoie de 80 de miliarde de lei pentru a termina și rețeaua din satele Chelbești, Vlaici și Cârstani”, spune edilul.

Face apoi referire directă la liderii PSD.

„Nu am fost ajutat. Nici de organizația județeană, nici de cea centrală. Și spun asta direct despre Paul Stănescu, fost secretar-general al PSD, care ar fi trebuit să sprijine județul Olt și comunitățile lui. Nu s-a făcut nimic. S-a făcut doar pentru cercurile de interese și pentru aplaudaci, gen pseudo-ministrul agriculturii, Florin Barbu. (…) La Colonești au venit și Marcel Ciolacu, și Paul Stănescu”, a adăugat el.

Primarul a taxat și faptul că PSD a tăcut în fața creșterii taxelor și a măsurilor care, spune el, au afectat oamenii simpli și persoanele cu handicap. Partidul a reacționat „doar când s-a ajuns la privilegiile și sinecurile lor”.

„Eu nu îl consider vinovat doar pe Ilie Bolojan. Vinovată este întreaga fostă coaliție de guvernare, cu asupra măsură PSD, care s-a pretins a fi cel mai mare partid din coaliția «europeană” de guvernare». „Europeană»(…) PSD a avut majoritate parlamentară, miniștri și putere și n-a făcut nimic pentru oamenii simpli, ci doar pentru potentații din jurul Grindenilor de tip Nordis”, spune Nicolae Stan în scrisoarea deschisă.

Și îi transmite și un mesaj președintelui PSD, Sorin Grindeanu.

„Dacă PSD continuă în acest fel, se va alege praful de partid. Un partid mare nu poate supraviețui doar din funcții și compromisuri. Un partid mare trebuie să aibă curaj, inițiativă și respect pentru popor. (…) Dacă ar fi avut curajul să se întoarcă la oameni și să renunțe la jocurile de culise, ar fi putut câștiga din nou încrederea românilor. Dar, a preferat să stea la ciolan și să se certe zilnic cu PNL și USR, în timp ce oamenii suferă. Nici n-au curajul să guverneze, după ce au dărâmat Guvernul Bolojan”, a concluzionat primarul din Colonești, Olt.

Nicolae Stan este primar la PSD Olt din anii ’90. A lipsit un singur mandat când a fost ales deputat de Olt pe listele PSD.

Pe lângă motivele politice, Nicolae Stan a recunoscut că la decizia sa au contribuit și problemele de sănătate cu care se confruntă atât el, cât și soția sa, menționând că „administrația se face cu sănătate, cu responsabilitate și cu respect pentru oameni”.

sursa G4Media

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

MÂNDRIE ÎN OLT: Adina Rimaru, de la Școala Gimnazială Izbiceni, pe podiumul național la Olimpiada Satelor din România

Municipiul Cluj-Napoca a găzduit, în perioada 22-24 mai, etapa națională a Concursului Național de Matematică „Olimpiada Satelor din România”,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img