Decizia magistraților în procesul de divorț al părinților Luizei Melencu

Îți recomandăm

Mama Luizei Melencu a cerut divorțul de soțul ei pe 25 noiembrie 2020, cu doar câteva zile înainte ca acesta să moară. Tragedia din familia Luizei Melencu nu i-a împiedicat însă pe magistrați să judece cauza, mai ales că în cauză nu fuseseră depuse acte care să dovedească decesul lui Claudiu Melencu.

Astfel, săptămâna trecută, a venit și decizia, una la fel de bizară precum cererea în sine.

Anulează cererea de chemare în judecată. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii, ce va fi depusă la Judecătoria Craiova. Dată în Camera de Consiliu de la 13 ianuarie 2021. Pronunţarea hotărârii se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, azi, 13 ianuarie 2021”, se arată în decizia magistraților de la Judecătoria Craiova.

Potrivit deciziei mai sus citate, părinții Luizei Melencu rămân în continuare căsătoriți chiar dacă unul dintre ei a decedat. În plus, decizia instanței va fi comunicată și în scris celor două părți, iar acestea au dreptul de a cere reexaminarea hotărârii până la sfârșitul luni acesteia.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

O nouă scădere a debitului Dunării: Hidrologii prognozează că va ajunge la 1.300 m³/s pe 14 septembrie. „Fiecare centimetru contează”

Administraţia Naţională „Apele Române” avertizează că Dunărea este în continuare sub presiunea debitelor extrem de scăzute. Potrivit hidrologilor, la...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img