Distribuție Energie Oltenia SA se joacă cu nervii cetățenilor din Movileni

Îți recomandăm

În locurile unde energia electrică este distribuită în principal prin cabluri electrice aeriene, întreruperile cauzate de furtuni nu sunt deloc rare. Cu toate acestea, materialele inovatoare pot îmbunătăți semnificativ elementele de infrastructură electrica, făcându-le mai rezistente, așa cum au demonstrat stâlpii utilitari din China. Dar ce vorbim de astfel de exemple, noi suntem departe de a se realiza așa ceva.

În multe țări, cablurile electrice și cele de telefonie sunt montate pe stâlpi și trebuie să reziste la condiții meteorologice extreme. Stâlpii utilitari din beton, oțel sau chiar lemn sunt adesea depășiți de situație – în condiții de vijelii puternice, ei sunt puși la pământ sau se rup. Cam așa stă treaba și în multe localități din județul nostru. Un exemplu concret putem da chiar în comuna Movileni. Acolo a avut loc un incident neplăcut ce a dus la discuții fără sens între reprezentanții de la Distribuție Energie Oltenia SA și Primăria Movileni. În zadar a încercat edilul comunei, Sorin Toma să-i avertizeze pe cei de la Distribuție Energie Oltenia SA asupra faptului că un număr de 15 stâlpi de înaltă tensiune sunt înclinați existând riscul să se prăbușească în orice moment, punând astfel în pericol atât viața participanților la trafic cât și a cetățenilor care circulă prin zonă. Niciun răspuns în acest sens. Trezirea la realitate a celor de la Distribuție Energie Oltenia SA a venit câteva zile mai târziu atunci când a avut loc un eveniment rutier în care o tânără a fost la un pas să moară, stâlpul în care aceasta a intrat cu mașina aproape că a fost pus la pământ. În acel moment cei de la Distribuție Energie Oltenia SA au încercat să arunce vina în ograda Primăriei Movileni spunând că autoritățile locale sunt de vină că au săpat șanțuri în apropierea stâlpilor de înaltă tensiune și așa au ajuns să fie înclinați. Adresa primăriei a fost scăparea autorităților care așa au putut să dovedească că vina nu le aparține. În acest fel cu chiu cu vai un echipaj de la Distribuție Energie Oltenia SA a vent și a început să îndrepte stâlpii de înaltă tensiune. Acum lucrurile sunt sub control, dar până când, nu se știe. În orice moment situația se poate repeta într-o altă localitate. Spunem asta deoarece stâlpii de înaltă tensiune în multe zone nu au fost schimbați de ani de zile.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Pîslaru: Prin proiectul salarizării bugetarilor eliminăm 57% din sporuri. 56% din titularii posturilor vor avea creșteri salariale

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a declarat, luni, într-o conferință de presă la Guvern, că proiectul noii legi...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img