Două petreceri ilegale, oprite de poliţişti în acest weekend

Îți recomandăm

Două petreceri ilegale au fost oprite de poliţiştii băcăuani, în week-end, organizatorii acestora fiind amendaţi de oamenii legii, potrivit unui comunicat de presă remis, duminică, AGERPRES, de IPJ Bacău, anunță AGERPRES.

Sâmbătă, în jurul orei 22,30, poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Răcăciuni au fost sesizaţi, prin 112, despre faptul că la un club din comuna Sascut s-ar fi organizat o petrecere ilegală.

„La faţa locului, poliţiştii au constatat că aproximativ 90 de persoane părăseau incinta clubului, petrecerea fiind oprită la apariţia forţelor de ordine. A fost identificat administratorul, un bărbat în vârstă de 57 ani din localitate care a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor Legii nr.55/2020”, se arată în comunicatul IPJ Bacău.

Tot sâmbătă, poliţiştii s-au sesizat din oficiu despre faptul că un bărbat în vârstă de 33 ani, din localitatea Ştefan cel Mare, organiza o petrecere privată în locuinţa sa.

„Din verificări s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză ar fi organizat în curtea locuinţei sale o petrecere la care au participat aproximativ 30 de persoane. În urma intervenţiei organelor de poliţie, petrecerea a fost întreruptă, iar faţă de organizator a fost luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii 55/2020”, precizează comunicatul IPJ Bacău.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, poliţiştii băcăuani au aplicat, în week-end, 353 sancţiuni contravenţionale în valoare de 19.000 lei.

Totodată, forţele de ordine au verificat modul de respectare a interdicţiilor privind deplasarea în intervalul orar 22,00 – 5,00, fiind depistate 23 de persoane pentru care au fost luate măsuri de sancţionare contravenţională.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Ce face acum soția lui Gheorghe Dincă, după șapte ani de la condamnarea lui. „Prefer să stau în umbră”

Gheorghe Dincă se află în închisoare de șapte ani, după ce Alexandra Măceșanu și Luiza Melencu au fost luate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img