-susține Constantin Soare, revoluţionar slătinean cu certificat, dar şi cu vizibile urme de la Revoluţie.
30 DE ANI… au trecut de la Revoluția care a dus la căderea comunismului. Ce s-a întâmplat atunci și cum arată România acum. Sunt încă secrete de aflat, schimbări de explicat, o tranziție de încheiat și lucruri care nu trebuie uitate. Despre toate acestea vorbim în cadrul unui interviu cu un om greu încercat de soartă, un revoluționar care a trecut prin acele evenimente și care în fiecare an în luna decembrie retrăiește acele timpuri. Constantin Soare este un om simplu, care nu și-a uitat o clipă trecutul și îl trăiește cu durere de fiecare dată când vorbește despre evenimentele din 1989.
La 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 morţii şi răniţii încă îşi cer dreptatea. Cum vă explicaţi că justiţia nu a reuşit să îi condamne pe „cei care au tras în noi”?
Acum lucrurile sunt ceva mai simple pentru mine, la 30 de ani de la revoluție, însă dacă mă întrebați în 1990 nu aș fi știut ce să răspund. În ultimii ani am tot încercat să aflu adevărul acelor evenimente, am făcut o serie de anchete personale în urma cărora am reușit să trag unele concluzii. Cei care au murit pentru libertatea noastră, cei care au avut curajul să iasă în stradă și să spună stop acelor vremuri au fost pur și simplu nimiciți de procuratura militară de atunci, oameni care și acum se află în structurile de conducere. Poate că nu mai sunt fix aceeași care au luat parte la evenimentele din *89, dar cu siguranță sunt urmașii lor. Doar așa putem să ne explicăm de ce nu se află adevărul despre Revoluția de acum 30 de ani. În momentul în care ești vinovat, tu ca structură, faci tot ce este necesar pentru a nu se afla adevărul. Tot timpul au mușamalizat trecutul astfel încât adevărul să nu iasă la iveală.
Care apreciați cu sunt cele mai teribile dileme / secrete / chestiuni neelucidate despre Revoluția Română?
În anul 1989 vă repet și vă spun cu mâna pe inimă a fost o mare lovitură de stat dată de oficialitățile române, în special de milițeni, acest lucru a fost recunoscut chiar în cartea sa de Filip Teodorescu care a vorbit despre un… risc asumat. Acesta a venit în urmă cu aproape 10 ani să lanseze cartea la Slatina și chiar m-am întrebat ce o fi căutat un fost colonel român de securitate, care a îndeplinit funcția de locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului și a îndeplinit funcția de locțiitor al șefului Direcției contraspionaj din Departamentul Securității Statului. Din punctual meu de vedere cele mai teribile secrete au legătură cu încercarea disperată de a înăbuși evenimentele începute la Timișoara, furtul morților de acolo și încercarea disperată a autorităților de a scăpa de cadavre, vorbesc de incinerarea oamenilor omorâți pentru că au îndrăznit să-și ceară dreptatea. În procesul de la Timișoara unde tot timpul au încercat să ascundă adevărul, nicicum să găsească vinovații morților, o rușine de proces, nimeni nu își asumă adevărul și rând pe rând dovezile și probele incrinimatorii au dispărut de la dosar. Nu știu și nu am să pot să înțeleg vreodată de ce încearcă tot timpul să mintă autoritățiile asupra acestor evenimente. Nici martorii care mai trăiesc nu mai vorbesc exact despre cum a decurs șirul acelor evenimente.
A fost sau nu din punctul dumneavoastra de vedere o implicare directă a KGB-ului în izbucnirea revoltei de la Timișoara și mai apoi la București?
Da, cu siguranță a fost! O spun cu toată convingerea. În toate evenimentele din 1989 cei care au acționat la comandă au fost cei din structurile statului de atunci, cum ar fi Procuratura, Securitatea, Ministerul de Interne, fosta Miliție a Partidului Comunist de la aceea vreme sunt principalii vinovați. Ei au acționat și au făcut prăpăd, au vrut să acundă adevărul, și văd cu profund regret că același lucru se întâmplă și acum, structurile statului nu vor să se afle adevărul și ascund tot timpul aflare lui. Foști lideri care au luat parte la evenimentele de atunci încă mai sunt infiltrați în structurile statului, dacă nu ei direct, sunt urmașii lor. Mai grav este că acești indivizi sunt activi în partidele politice. Un exemplu mai concret decât faptul că tot principalii actori ale acelor vremuri încearcă să scrie cărți așa cum a făcut și Filip Teodorescu, să transmită istoria acelor vremuri exact așa cum dores ei și nicidecum cum au avut loc evenimente, nu este decât dovada vie a faptului că se încearcă aflarea adevărului absolut. Istoria acelor vremuri este scrisă exact cum doresc cei implicați în evenimentele de atunci să fie cunoscută, nu cum a fost în realitate.
Dumneavoastră ați fost prezent în cadrul acelor evenimente. Puteți reda aceea atmosferă? Ce a simțit atunci Constantin Soare?
O să fac o scurtă descriere a vieții mele dar și a evenimentelor petrecute de mine în 1989. Am fost condamnat în anul 1981 în urma evenimentelor de la Motru, atunci când minerii s-au răzvrătit și au îndrăznit să-și ceară drepturile. Am făcut și eu parte dintre cei care au luat parte la acele evenimente, pentru asta am fost condamnat la 8 ani de închisoare, din care am executat 6 ani și 4 luni. Am beneficiat de o amnistie și așa am venit mai repede acasă. Am crezut că sunt liber, dar era doar o iluzie. În realitate eram verificat de securiști în fiecare săptămână atât dacă sunt la domiciliu, cât și ceea ce am făcut la serviciu, unde trebuia să dau raportul. Ajuns la disperare am încercat să reușesc cumva să mă eliberez de aceste lanțuri invizibile care încă îmi atârnau de gât. Așa am aflat că eu fusesem condamnat de Tribunalul Militar de la Timișoara și că singur mea salvare ar fi să ajung acolo să îmi demonstrez nevinovăția. Am hotărât să merg acolo, dar nu știam exact cum și cu ce deoarece orice mijloc de transport în comun aș fi folosit riscam să fiu prins de milițieni care nu îmi dădeau voie să părăsesc județul. Salvarea mea a venit în decembrie de la un verișor care trebuia să ducă la Timișoara pe rampă o mașină accidentă. Am decis să merg cu el la Timișoara pentru a-mi căuta dreptatea. Ajuns acolo, fix în mjlocul evenimentelor, nu vreți să știți ce am trăit și văzut în 18 decembrie. Totul în jurul meu mirosea a moarte, se trăgea și ieșea fum din mașini și din clădirile unde avusese loc ambuscada dintre cetățeni și milițieni. Am ajuns fără să vreau în preajma unor evenimente unde se cerea libertea, asta se striga… LIBERTATE, LIBERTATE! Eu fiind însuși unul care îmi căutam libertatea. Rătutit și neînțelegând ce se întâmplă am încercat să găsesc Tribunalul și fără să vreau am nimerit în jurul unor milițieni, îmbrăcați civil care erau infiltrați printre cetățeni. Erau niște securiști, milițieni civili care în momentul în care am spus cine sunt și am cerut să ajung la Tribunalul Militar, unul dintre ei s-a retras din grup și prin stație a cerut date despre mine. În câteva minute am fost luat pe sus de doi indivizi și dus către o dubă, înainte să fiu urcat în mașină am fost lovit puternic în cap și am leșinat pe loc. Nu mai știu nimic ce s-a întâmplat mai apoi, tot ce știu este că m-am trezit în apropiere de Slatina, într-o mașină, acele mașini militare printre morți, cei care urmau să fie duși la București la crematoriu pentru a fi arși. Nu vreți să știți prin ce am trecut în acele clipe și cum au reușit să ies din mașina morții. Sunt momente care nu pot fi descrise în cuvinte. Am rămas marcat pe viață. În fiecare an, în luna decembrie mă cuprind acele gânduri negre și trăiri intense. Este greu, nu cred vreodată că voi reuși să uit momentele trăite în acele vremuri.
Cine a lansat în acele zile de foc pentru naţiunea română psihoza teroriştilor? Au existat ei cu adevărat în acele zile?
Nu, nu cred că a existat așa ceva. Totul a fost o intoxicare. Teroriștii au fost de fapt milițienii, securiștii care încercau să înăbușească o revoltă. Din inimă vă spun dar și din cercetările efectuate de mine, singurii teroriști au fost agenții români, securiștii care au fost școliți la ruși. Agenți KGB, români care au fost trimiși după instruire sub diferite nume să se infiltreze în instituțiile statului unde să acapareze puterea pentru a fi mai apoi folosiți să dea jos actualul sistem de atunci. Vă dau un singur exemplu. Este vorba despre Dobrinoiu Ghiorghe, cel care pe aceea vreme la mine la Motru în anul 1981 era director, ulterior am aflat că acesta își schimbase identitatea în Grui Vasile, devenit între timp, 1989 director la Spitalul Județean din Timișoarra, cel care a dat ordin ca morții să fie scoși din spital și transportați către crematoriul din București. Un agent KGB care a fost în preajma evenimentelor de la Motru, dar și în preajma evenimentelor de la Timișoara 1989.
Ce ar trebuie să ştie tânăra generaţie despre revoluţie? A fost o revoltă populară sau o lovitură de stat?
A fost clar o lovitură de stat, fără disuție. Eu sunt dovada vie a faptului că a fost o lovitură de stat. Tânăra generație trebuie să știe că înainte de 1989 vremurile au fost grele. Trebuie să știe că mii de oameni s-au sacrificat pentru libertate. Mai trebuie să știe că în România încă se lucrează și acționează pe vechiile structuri.
De ce revoluționarii au căzut pradă politicienilor și au devenit captivii acestora în numele unor ”amărâte de indemnizații”?
Este trist ce se întâmplă. După 30 de ani nici cei care și-au pierdut apropiații în acele vremuri, sau au luat parte la acele evenimente nu mai vorbesc și par că nu își mai doresc nici ei aflarea adevărului. Poate de treamă că își pot pierde acel pumn de bani, sau pur și simplu au obosit să lupte. Nici ei nu mai vorbesc. Cred că aici se potrivește proverbul… Morții cu morții și vii cu vii. Vorbim despre o mușamalizare a acelor evenimente care în mod clar conlucrează pentru uitarea acelor vremuri.
Dumneavoastră, în mod direct, cum faceți să fie vie această memorie?
Țara asta nu se mai face bine! Ne îndreptăm spre o prăpastie care devine tot mai abructă de la o zi la alta. Trăim vremuri grele și după 30 de ani nu am reușit să facem un stat liber, în care să acționăm liber. Țara aceasta încă este condusă de criminali, chiar și după 30 de ani. Eu nu mă pot numi revoluționar, dar sunt un luptător anticomunist convins. Spun asta pentru că nu accept să mă mai întorc într-un stat cu un popor care să nu se poată exprima liber. Eu lupt pentru libertate și vreau să mor un om liber.
A consemnat, Cristina Ciocan
{module GAdsense articol}
