Un punct de interes major pentru primăria Fălcoiu îl reprezintă modernizarea infrastructurii educaționale și în consecință se urmărește îmbunătăţirea resurselor școlare pentru asigurarea unui proces de învățământ la standarde înalte şi a creşterii participării celor mici la procesul educaţional.
În timp ce în multe localități din județ edilii se plâng de faptul că numărul copiilor care se nasc sau frecventează unitățile de învățământ din zonă sunt din ce în ce mai mici, la Fălcoiu lucrurile stau cumva invers. Cu peste 350 de copii în comună, edilul Petrișor Alexandru are cu ce se lăuda. Numărul mare de copii îl plasează pe un loc fruntaș în comunele din județ.
Autoritățile locale intenționează să construiască o grădiniță nouă în comună, este nevoie de o astfel de unitate de învățământ care să funcționeze în Fălcoiu. Cei mici trebuie să beneficieze de cele mai bune condiții pentru a se putea dezvolta. Potrivit standardelor europene unitatea va fi dotată cu cabinet medical, grupuri sanitare moderne, centrală termică proprie și mobilier adecvat celor mici. Acum rămâne ca autoritățile să identifice sursa de finanțare urmând ca mai apoi să depună și proiectul pentru a putea fi declarant eligibil. Unitățile școlare existente în Fălcoiu sunt renovate și puse la punct, cei care merg la cursuri beneficiază de cele mai bune condiții.










