Suntem sau nu într-o țară liberă unde ne putem cere drepturile? Este o întrebare la care se găsește din ce în ce mai greu un răspuns.
Șeful Cancelariei premierului Bolojan a cerut sindicatului din Guvern lista angajaților care au protestat spontan împotriva măsurilor de austeritate, pentru a le suspenda salariile, o măsură catalogată de sindicaliști drept „reflex autoritar” și „hărțuire”.

Senatorul de Olt, Robert Daniel Ghiță susține că prin acest gest guvernul demonstrează că dialogul social este doar o fațadă. „Este inadmisibil așa ceva. Trăim într-un stat liber în care avem tot dreptul să protestăm. Vorbim din scripte, în fapt se pare că atunci când angajații își cer drepturile, răspunsul este intimidarea. În loc să rezolve problemele care au dus la proteste, noua putere preferă să facă liste negre, o practică ce amintește de vremuri întunecate. Acest abuz de putere arată disprețul total față de drepturile fundamentale și este un semnal de alarmă pentru toți cetățenii, nu doar pentru angajații din sistemul public”, susține demnitarul oltean de la POT.










