Guvernul ia în calcul să subvenționeze din nou carburanții 

Îți recomandăm

Guvernul ia în calcul să revină la schema de compensare a preţului la carburanţi cu 50 de bani, dacă se ajunge la 9 lei pe litru, au precizat surse guvernamentale pentru News.ro. Măsura ar urma să fie aplicată pentru o perioadă de 3 luni, au mai precizat sursele.

Executivul ia în calcul în cazul creşterii preţurilor la carburanţi să reintroducă măsura de compensare a preţului cu 50 de bani, măsură care a fost în vigoare până la 1 ianuarie 2023. Astfel, dacă preţul carburanţilor ajunge la 9 lei, măsura ar urma să fie reactivată, pentru o perioadă de timp, de 3 luni, au precizat sursele.

Liderul pieţei de distribuţie carburanţi, OMV Petrom a ieftinit miercuri după-amiază benzina cu 3 bani/l, după o perioadă de scumpiri repetate, mici, dar dese, efectuate în ultimele 18 zile. În ultimele 2 zile, cotaţiile internaţionale ale petrolului au scăzut cu aproape $2 pe baril, potrivit Profit.ro.

Ieftinirea vine după ce, cu numai o zi înainte, compania efectuase cea mai mare scumpire zilnică de la începutul anului, de 9 bani/l, aproape dublă celei cu care obişnuise piaţa în ultima săptămână.

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat la sfârşitul anului 2022 despre compensarea preţului la carburanţi că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona. Şeful Executivului a ţinut să precizeze că este doar o măsură de suspendare, guvernul fiind pregătit să o aplice din nou dacă preţurile depăşesc puterea de cumpărare a cetăţenilor.

Sursă: stiripesurse.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: „PSD spune că este în opoziție, dar adevărata putere se vede în instituțiile statului”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, susține că declarațiile liderilor PSD privind trecerea partidului în opoziție nu sunt confirmate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img