Iulius Doagă, noul șef de la Finanțele oltene

Îți recomandăm

ajfp oltDupă ce au fost înlocuiți șefii de la ISJ și Prefectură, astăzi a venit și rândul AJFP.

Iulius Daniel Doagă, inspector clasa I gradul profesional superior din cadrul Finanţelor Olt, a fost avansat în funcţia de conducere de şef administraţie gradul II la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt.

Daniel Doagă va ocupa funcţia de şef al Finanţelor Olt cu caracter temporar, dar nu mai târziu de data revenirii pe post a titularului. Acesta l-a înlocuit din funcţie pe Cornel Vlădescu care se întoarce pe postul de şef administraţie adjunct Colectare, unde este titular.

Pe lângă aceste schimbări, conducerea liberalilor din Olt a anunţat că în perioada următoare vor mai fi făcute schimbări şi la şefia altor instituţii, printre acestea numărându-se şi Direcția Agricolă Judeţeană şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură. La aceste instituții vor fi schimbați doar directorii geberali, cei adjuncți vor rămâne pe funcții având examen.

{module GAdsense articol}

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Mesaj de Rusalii transmis de senatorul Robert Daniel Ghiță

Cu prilejul sărbătorii Rusaliilor, senatorul a transmis un mesaj de pace, speranță și solidaritate către toți credincioșii care marchează...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img