Marcel Ciolacu, după consultările cu sindicatele din Educație pentru salariile profesorilor: Am găsit soluţiile pentru eliminarea inechităţilor

Îți recomandăm

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat după consultările de luni cu liderii sindicatelor din Educație că soluțiile pentru majorările salariale vor fi aplicate „în cât mai scurt timp”.

Premierul Marcel Ciolacu a discutat luni, 23 octombrie, la Palatul Victoria, cu reprezentanții sindicatelor din educație pe tema majorărilor de salarii pe profesori. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern, în cadrul întâlnirii, au fost agreate soluțiile legislative pentru eliminarea inechităților salariale în cazul personalului de conducere, îndrumare și control, atât la categoria personalului didactic, cât și a celui didactic auxiliar.

Propunerile de modificare legislativă elaborate, la solicitarea premierului, de Ministerul Educației în colaborare cu reprezentanții partenerilor sociali din domeniu au fost agreate, urmând să fie promovate legislativ de către Guvern.

În același timp, rămâne deschis dialogul în privința majorărilor salariale de la 1 ianuarie, în lipsa legii salarizării.

Liderii sindicali care au participat la consultările de luni de la Palatul Victoria, cu premierul Marcel Ciolacu și alți membri ai Executivului, au declarat că angajamentele privind salarizarea personalului din școli vor fi respectate, potrivit Edupedu.ro. Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret“, Marius Nistor, a declarat că „Guvernul trebuie să-și facă niște analize și să ia o decizie“. La rândul său, liderul FSLI, Simion Hăncescu a spus că Legea salarizării nu se va face în 2023 și că „trebuie să găsim soluții pentru educație de la 1 ianuarie”, citat de Edupedu.ro.

Conform Ordonanței de urgență nr 57/2023, Guvernul trebuie să crească salariile de bază din Învățământ cu 1.300 de lei brut din luna iunie pentru cadrele didactice și didactice auxiliare și cu 400 de lei brut pentru personalul nedidactic.

De asemenea, ordonanța prevede că, de la 1 ianuarie, salariul debutantului va fi cât cel mediu pe economie, precum și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Triplă crimă în Târgu Jiu: O femeie și doi bărbați au fost găsiți morți în apartamentul în care locuiau

O femeie de 83 de ani şi doi nepoţi ai săi, în vârstă de 39 şi 40 de ani,...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img