Micii pescari din Scornicești sunt așteptați la concurs

Îți recomandăm

Ce poate fi mai frumos, într-o zi caniculară de vară, ca o partidă de pescuit. În acest sens, primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a organizat un concurs dedicat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani din localitate.

Detaliile privind procedura de înscriere și participare la concursul de pescuit” Scornicești Cup Junior, ediția I, din 23.07.2023″:

  • vârsta participanților între 6-18 ani;
  • fiecare participant va fi însoțit de un tutore( părinti, bunici, etc) ;
  • data până la care se fac înscrieri este 20.07.2023;
  • concursul se desfășoară de la ora 7 până la 13;
  • se va pescui cu două undițe la alegere;
  • juvelnicul în care se păstrează capturile până la finalul concursului, nu trebuie să fie metalic, pentru a nu fi rănite;
  • capturile rănite sau decedate, nu vor fi luate în considerare la finalul concursului, când vor fi cântărite;
  • tuturor participanților li se vor acorda premii, în funcție de rezultatele obținute;
  • înscrierile se vor realiza prin sms sau WhatsApp, care să conțină numele persoanei participante, vârsta, precum și numele persoanei care îl va însoți, la telefon 0741041032;
    Vă așteptăm cu drag!
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Gigel Știrbu: „PSD spune că este în opoziție, dar adevărata putere se vede în instituțiile statului”

Deputatul PNL de Olt, Gigel Știrbu, susține că declarațiile liderilor PSD privind trecerea partidului în opoziție nu sunt confirmate...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img