Misiunile pentru un sfârșit de an în siguranță, o prioritate pentru jandarmii olteni

Îți recomandăm

Aproximativ 550 de jandarmi se află la datorie în perioada 30 decembrie – 02 ianuarie pentru asigurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, pază și protecție instituțională și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, alături de celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în perioada sfârșitului de an, jandarmii au intensificat măsurile specifice de ordine publică şi acţionează pentru prevenirea unor evenimente nedorite pe timpul manifestărilor din spațiul public.

”Ca urmare a specificului acestei perioade a anului, caracterizate de activităţile derulate cu ocazia sfâșitului de an, în spaţiul public sunt organizate manifestări la care participă un număr important de persoane, lucru ce impune o prezenţă activă a jandarmilor în zonele şi mediile care pot afecta siguranţa persoanelor şi bunurilor acestora, în scopul asigurării climatului de normalitate publică”, se arată în comunicatul emis de IJJ Olt

Precizăm că în această perioadă, au fost intensificate activitățile specifice pentru prevenirea și combaterea actelor de comerț ilicit cu obiecte de distracție, pe bază de amestecuri pirotehnice.

Reamintim că, în conformitate cu prevederile legale privind regimul materiilor explozive „orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, constituie infracţiune”.

În continuare, facem apel la cetățeni, să nu cumpere articole pirotehnice, puse în vânzare de persoane neautorizate și să apeleze numărul unic de urgență 112, dacă sunt martorii unei astfel de situații. Recomandăm părinților să acorde o atenție deosebită copiilor, pentru prevenirea eventualelor accidente survenite în urma folosirii unor obiecte de distracție, pe bază de amestecuri pirotehnice.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img