Recomandările pompierilor olteni pentru un Revelion în siguranță

Îți recomandăm

În perioada trecerii dintre ani pompierii olteni vor fi la datorie.Peste 100  de pompieri olteni sunt pregătiți să acționeze, zilnic, cu mijloacele tehnice de intervenție din dotare pentru stingerea incendiilor, acordarea primului ajutor medical de urgență și salvarea persoanelor din medii ostile vieții. În funcție de situația operativă, personalul poate fi suplimentat cu personal aflat în turele libere.

Pentru ca trecerea dintre ani să fie un prilej de bucurie, iar sărbătorirea acestui moment să nu fie umbrită de evenimente nedorite, trebuie asigurată respectarea următoarelor măsuri preventive:

  • nu utilizați artificiile, petardele, rachetele și alte mijloace pirotehnice în încăperi și spații închise, cu aglomerări de persoane, balcoane, holuri de bloc și pe terase.

Astfel de activități se vor desfășura în strictă conformitate cu legislația în vigoare, în aer liber, la distanțe de siguranță față de oameni, clădiri, arbori și autovehicule;

  • nu permiteți copiilor utilizarea unor asemenea mijloace pirotehnice;
  • păstrați în locuri sigure artificiile, chibriturile și brichetele;
  • se interzice așezarea în pomul de Crăciun a lumânărilor și artificiilor aprinse.

Dincolo de riscul de incendiu, paramedicii S.M.U.R.D. atrag atenția că, atunci când sunt folosite necorespunzător, artificiile pot provoca arsuri pe mâini și pe față, dar și răni grave la nivelul ochilor.

De asemenea, având în vedere faptul că perioada următoare se caracterizează printr-un aflux mare de persoane care aleg să-şi petreacă timpul liber în unități de cazare, de alimentație publică și în obiective care organizează evenimente cu public numeros, pentru reducerea posibilităților de apariție a incendiilor, pompierii militari sibieni atrag atenția organizatorilor de evenimente asupra faptului că trebuie respectate toate normele de prevenire, conform legislației în vigoare.

Totodată în afara măsurilor dispuse la nivel operativ, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Olt, au desfășurat acțiuni de îndrumare și control la unități de alimentație publică, spații de comerț, supermarket-uri, lăcașuri de cult și ansambluri mănăstirești.

În urma celor 31 de controale desfășurate, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 50 de sancțiuni contravenționale. Valoarea amenzilor a fost de 51.500 de lei.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img