Moarte suspectă în Morunglav

Îți recomandăm

În această dimineaţă trupul unui bărbat de 90 de ani din Morunglav a fost găsit fără suflare. Cadavrul a fost descoperit chiar de fiul bătrânului, care a alertat autoritățile.
Cadavrul bătrânului a fost depus la morgă pentru efectuarea necropsiei, iar polițiștii olteni au deschis o anchetă.
„În această după-amiază, am fost sesizați prin SNUAU 112, de un bărbat, de 41 de ani, despre faptul că bunicul său a fost găsit decedat în locuința sa din comuna Morunglav. Polițiștii Secției de Poliție Rurală Morunglav s-au deplasat la fața locului și au identificat cadavrul unui bărbat, de 90 de ani, din comuna Morunglav. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență, cu excepția unei răni la ochiul drept. Acesta a fost depus la morgă, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Sprijin financiar de peste 3.100 de lei pentru tineri. Cine poate primi banii lunar până la vârsta de 26 de ani

Tinerii care au beneficiat de o măsură de protecție specială pot primi un sprijin financiar lunar până la împlinirea...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img