Morunglav a sărbătorit 537 de ani de atestare documentară

Îți recomandăm

Comuna Morunglav a îmbrăcat haine de sărbătoare cu prilejul aniversării a 537 de ani de la prima atestare documentară, eveniment care a reunit autorități locale, reprezentanți ai administrației publice și numeroși locuitori ai comunei.

Printre participanți s-a numărat și deputatul de Olt, Gigel Știrbu, care a fost prezent alături de primarul comunei, Nicolae Cărămizaru, la manifestările dedicate acestei importante aniversări.În mesajul transmis cu această ocazie, parlamentarul a evidențiat rolul comunităților locale în păstrarea identității și valorilor românești, subliniind că Morunglav reprezintă un exemplu de continuitate și respect pentru tradiție.

,,Într-o lume aflată într-o permanentă schimbare, există locuri care ne amintesc cine suntem și de unde venim. Morunglav este una dintre acele comunități în care istoria, credința și tradițiile continuă să fie parte din viața de zi cu zi”, a transmis deputatul. Gigel Știrbu a felicitat întreaga comunitate pentru aniversarea celor 537 de ani de existență documentară și i-a mulțumit primarului Nicolae Cărămizaru pentru invitație și pentru implicarea în dezvoltarea localității.

Evenimentul a reprezentat nu doar un moment festiv, ci și o ocazie de reafirmare a respectului față de istoria și identitatea locală. Oficialii au subliniat importanța continuării proiectelor de dezvoltare, astfel încât generațiile viitoare să beneficieze de o comună modernă și prosperă. Sărbătoarea de la Morunglav a adus împreună oameni de toate vârstele, într-un moment dedicat trecutului, prezentului și viitorului unei comunități care își păstrează cu mândrie rădăcinile.

„Istoria se scrie în marile capitale, dar se păstrează în comunități precum Morunglav”, a fost mesajul care a sintetizat spiritul evenimentului dedicat celor 537 de ani de existență ai comunei oltene.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img