Protest anti-sărăcie al sindicaliştilor de la Cartel Alfa

Îți recomandăm

Câteva zeci de sindicalişti din Sălaj, dar şi din alte judeţe au participat luni, la Zalău, la un protest anti-sărăcie, ca o primă acţiune în cadrul unui turneu al protestelor iniţiat de Cartel Alfa împotriva creşterii costurilor de trai.

„Nu mai putem rezista cu acest sistem de tip mafiot realizat de către unii reprezentaţi ai Guvernului asupra resurselor energetice ale ţării, resurse care în această perioadă au devenit mai scumpe ca şi aurul. Resurse energetice care, la ora actuală, sunt tranzacţionate necinstit pe piaţa aşa-zis liberă, care este considerată de către unii reprezentanţi din Guvernul României. Acest atac speculativ poate să pună în situaţii deosebit de periculoase societăţile energofage, mari consumatori de energie. Care, la rândul lor, pe orizontală pot să ducă la distrugerea altor locuri de muncă”, a declarat, luni, preşedintele Cartel Alfa Sălaj, Laurenţiu Ghiuruţan.

Potrivit acestuia, Confederaţia Cartel Alfa a demarat luni, la Zalău şi Botoşani, o caravană anti-sărăcire, urmând ca pe 20 octombrie să fie organizat la Bucureşti un miting cu 50.000 de persoane.

Revendicările sindicaliştilor vizează stoparea creşterii preţurilor, creşterea salariilor şi pensiilor, deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii Dialogului Social şi aplicarea integral şi fără discriminare a Legii 153/2017 şi Legii 195/2020.

sursa AGERPRES

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în primele cinci luni din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img