Regionalizarea României… cartoful fierbinte din mâna politicienilor

Îți recomandăm

Anul acesta este an de foc, un an al alegerilor, de tot felul, un an electoral în care s-au făcut multe promisiuni. Mulți au promis, și mai mulți trebuie să se țină de cuvânt.

După alegerile parlamentare din noiembrie, respectiv cele prezidențiale din decembrie lucrurile teoretic ar trebui să se liniștească. Spun teoretic, deoarece în fapt sigur nu așa se va întâmpla.

În an electoral nimeni nu vorbește de greutățile cu care se confruntă de cele mai multe ori administrațiile publice din județ, vorbesc aici de primăriile mici care abia mai fac față cheltuielolor și unde primarii au început să-și dorească tot mai mult o alipire cu vecinii lor. Avem în județ localități sub 1500 de locuitori. Ei bine, aceste localități nu vor putea nicicum să acceseze fonduri europene din cauza numărului prea mic de cetățeni. În acest context o posibilă regionalizare după alegerile din acest este inevitabilă în viitor. 

Anul trecut a și fost depus în Parlament un proiect de lege pentru reforma administrativ-teritorială a României. În respectivul proiect se propune comasarea judeţelor pentru a forma doar 12 județe şi introducerea unor praguri de 10.000 de locuitori pentru orașe și 5.000 pentru comune.

Dacă facem un exercițiu este posibil ca odată cu această comasare județul nostru să rămână cu mai puțin de jumătate din cele 112 UAT-uri.

Această comasare este un subiect foarte sensibil de care toată clasa politică fuge. Numai că va veni și acest moment. O comunitate mare, un oraș mare sau o comună mare poate să aibă o absorție mare a fondurilor europene se va putea autosusține și va putea să livreze servicii publice de calitate cetățenilor fără a fi veșnic cu căciula în mână la ușa guvernului și șefilor de partid.

Cum ar arăta noua hartă a României cu cele 12 judeţe:

Muntenia Sud: Bucureşti, Ilfov, Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Teleorman.

Muntenia Nord: Prahova, Argeş, Dâmboviţa.

Dunăre Carpaţi Curbură: Galaţi Brăila, Buzău, Vrancea.

Dobrogea: Constanţa, Tulcea.

Oltenia: Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Mehedinţi.

Transilvania Sud Est: Braşov, Harghita, Covasna.

Transilvania Sud Vest: Sibiu, Alba, Hunedoara.

Transilvania Nord Vest: Cluj, Mureş Bistriţa Năsăud, Sălaj.

Banat: Timiş, Arad, Caraş Severin.

Crişana Maramureş: Bihor, Satu Mare, Maramureş.

Moldova Centru: Iaşi, Bacău, Neamţ, Vaslui

Bucovina Moldova Nord: Suceava, Botoşani.

România nu își poate îndeplini potențialul de dezvoltare fără o reformă profundă a statului, iar cea administrativ-teritoriala este una dintre cele mai importante pentru viitor, un viitor sigur în care românii să-și dorească să rămână în țara lor.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Seară de Mister și Umor Negru la Slatina: Teatrul Particular Brașov Prezintă „Dragostea Ucide”

Centrul Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina devine joi, 14 mai, scena unei experiențe teatrale inedite, găzduind trupa Teatrului Particular...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img