Viaţa la bloc îţi poate aduce amenzi de 1.000 – 40.000 de lei

Îți recomandăm

Viaţa la bloc are beneficii multiple, dar atrage după sine şi multe obligaţii legate de comunitate, iar legislaţia, fie că vorbim de cea generală, fie de cea locală, este extrem de dură cu cei care aplică legea junglei.

Cei care locuiesc la bloc și nu respectă regulile privind colectarea și gestionarea deșeurilor riscă amenzi și sancțiuni, conform legislației în vigoare din România.

Regulile legate de depozitarea molozului rezultat din construcții sunt clare, cel puțin pe hârtie, dar puțini le respectă. Persoanele care abandonează materiale de construcții pe domeniul public riscă amenzi de până la 1000 de lei. Mulți preferă să plătească amenda decât transportul deșeurilor la o rampă costurile sunt cu mult mai mari.

Cei care aruncă materiale de construcții unde este interzis riscă amenzi între 500 – 1000 lei. Și cei care fac mizerie pe scara blocului riscă amenzi mari. Problema este că firmele de profil care efectuează contra-cost transportul materialelor de construcții au prețuri prea mari. Costul este de 1000 – 2000 de lei/tonă, în condițiile în care amenda contravențională, dacă este achitată în termen de 15 zile, este de doar 500 de lei.
Ce sunt obligaţi să facă românii care locuiesc la bloc dacă au aragaz. S-a dat lege, iar amenzile ajung la 4.000 de lei

Aceste amenzi pot fi impuse de autoritățile locale, de Poliția Locală sau de Gărzii de Mediu, în funcție de gravitate și tipul încălcării. Iată câteva aspecte importante legate de amenzi pentru nerespectarea regulilor privind deșeurile:

Conform legislației, cetățenii au obligația de a separa deșeurile în diferite categorii (hârtie/carton, plastic, metal, sticlă și deșeuri menajere) pentru a permite reciclarea. În cazul nerespectării acestor obligații, amenzile variază între: 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și 20.000 și 40.000 lei pentru persoanele juridice.

Aruncarea deșeurilor pe spații publice sau în alte locuri decât cele destinate colectării deșeurilor este sancționată. Amenda pentru aruncarea neconformă a deșeurilor este de 1.000 până la 2.500 lei pentru persoane fizice și 20.000 până la 40.000 lei pentru persoane juridice.

Astfel, dacă ai o firmă care funcționează într-un bloc și nu respecți regulile de colectare ai de plătit o amendă și d e 8.000 euro.

Deteriorarea containerelor de colectare selectivă sau vandalizarea acestora este sancționată cu amenzi de: 200 până la 1.000 lei pentru persoane fizice și până la 20.000 lei pentru persoane juridice.

În HCL 34/2019, din Ploieşti, de exemplu, la anexa Contravenții și sancțiuni, Capitolul I, alin 1, se precizează faptul că „abandonarea sau depozitarea deșeurilor din construcții, deșeuri rezultate din tăierea vegetației pe domeniul public, precum și în repientele de colectare deșeuri municipale și pe platformele gospodărești” constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 1000 – 2000 de lei pentru persoanele fizice și de 2000 – 2500 de lei pentru persoanele juridice.

La Capitolul II, alin 1, din HCL 34/2019, în schimb, se precizează faptul că se sancționează „abandonarea de deșeuri menajere și asimilabile acestora, resturi vegetale, resturi de materiale din construcții, electrocasnice și mobilier scos din uz pe domeniul public”.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Comuna Traian, exemplu de revitalizare demografică: natalitatea este în creștere

Vești bune pentru comuna Traian, unde autoritățile locale anunță o creștere a natalității și un interes tot mai mare...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img