Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază.
Metodologia de acordare a gradației de merit – sesiunea 2024 a fost trimisă la Monitorul Oficial. Față de forma lansată în consultare publică, cele mai importante modificări vizează graficul desfășurării concursului, a anunțat ministrul Educației, Ligia Deca, pe Facebook.
”Perioada de depunere a dosarelor la unitățile de învățământ este 13-21 mai 2024.
Evaluarea este programată în perioada 24 mai – 12 iunie.
Termenul pentru afișarea rezultatelor este 12 iunie 2024.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe 28 iunie.
Metodologia de acordare a gradației de merit, fișele de evaluare, precum și calendarul activităților specifice vor fi disponibile pe site-ul Ministerului Educației, după publicarea în Monitorul Oficial”, a mai transmis ministrul Educației, Ligia Deca.
La fel ca anul trecut, inspectoratele școlare județene pot decide să primească dosarele candidaților în format letric sau scanate, online, pe o platformă pe care să o pună la dispoziție.










