În noaptea de Crăciun un slătinean a fost prins la volan băut bine.
În cadrul activităților, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2024, în jurul orei 01:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Coteana au oprit pentru control, pe Drumul Județean 546, în comuna Brebeni, un autoturism condus de un bărbat, din municipiul Slatina.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.










