UN TÂNĂR DIN BĂBICIU, CERCETAT DE POLIȚIȘTII BIROULUI PENTRU PROTECȚIA ANIMALELOR

Având în vedere imaginile apărute în spațiul public, pe o rețea de socializare, privind mai multe exemplare canine care ar fi fost asmutițe asupra unui alt exemplar canin, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt este abilitat să comunice următoarele:

La data de 6 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt s-au sesizat, din oficiu, cu privire la faptul că un tânăr ar fi asmuțit mai multe exemplare canine pe care le deține asupra unui alt exemplar canin, controlându-le agresivitatea.

Din primele verificări, polițiștii au identificat un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Băbiciu, bănuit de comiterea faptei.

În cauză, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și dispunerea de măsuri legale.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura