Un tânăr din Curtișoara prins băut la volan

Îți recomandăm

Un tânăr din Curtișoara a fost tras pe dreapta de către polițiști, seara trecută. În urma testării lui cu aparatul etilotest acesta a fost depistat cu o alcoolemie mare.

Potrivit polițiștilor, in jurul orei 19:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt au oprit pentru control, pe strada Ibănești, din comuna Cungrea, un autoturism condus de un bărbat de 36 ani, din comuna Curtișoara.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slatina în vederea prelevării mostrelor biologice, iar pe numele acestora a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Știrile Zilei

Peste 3.100 de firme și PFA au intrat în insolvență în primele cinci luni din 2026

Numărul societăților comerciale și al persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în primele cinci luni din...
- Advertisement -spot_img

Citește mai multe

- Advertisement -spot_img