În a doua zi de Rusalii, echipa PSD Olt, condusă de președintele Marius Oprescu, a fost prezentă în comunele Optași-Măgura, Valea Mare și Movileni alături de edilii Marin Scurtu, Gabriel Dragnea și Sorin Ion Toma. Social-democrații au fost primiți cu brațele deschise de cetățeni, au discutat cu aceștia și i-am asigurat de toată susținerea în dezvoltarea localităților și a județului Olt:
”A doua zi de Rusalii, dar și Ziua Internațională a Copilului, ne-a purtat, cum era firesc, în inima comunităților care știu să își păstreze tradițiile, să investească în viitor și să își prețuiască identitatea. La Optași-Măgura, la Festivalul de Taraf „Ion Onțică”, la Valea Mare, la Festivalul Călușului Oltenesc – una dintre cele mai valoroase tradiții ale județului nostru, readusă an de an în vatra satului printr-un proiect susținut de Consiliul Județean Olt – și la Movileni, unde comunitatea și-a sărbătorit ziua comunei, am întâlnit comunități care nu aleg între dezvoltare și identitate, ci le construiesc împreună. Pentru echipa PSD Olt, prezența în mijlocul oamenilor nu o datorie, ci o mare bucurie. Pentru că dezvoltarea unei comunități înseamnă, deopotrivă, investiții, respect pentru tradiții și grijă pentru generațiile care vin. Felicitări primarilor Marin Scurtu, Gabriel Dragnea și Sorin Ion Toma pentru modul în care își reprezintă comunitățile și pentru că reușesc să păstreze echilibrul dintre dezvoltare și respectul față de identitatea locală.” este mesajul reprezentanților PSD Olt.










