Braconieri opriți cu arma

Polițiștii de frontieră din Olt au fost au folosit armamentul din dotare pentru prinderea a doi braconieri piscicoli. Aceştia nu s-au supus somațiilor legale, unul încercând să fugă pe mal, iar celălalt cu barca.
Oamenii legii au tras trei focuri de avertisment în plan vertical pentru a prinde doi bărbați care pescuiau în perioada de prohibiție, folosind unelte de pescuit interzise. Acțiunea s-a desfășurat în cooperare cu A.J.V.P.S. Olt, braconierii fiind depistați pescuind dintr-o barcă pneumatică, folosind un proiector și un dispozitiv de pescuit electric.
„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, însă aceştia nu s-au supus somațiilor legale, unul încercând să fugă pe mal, iar celălalt cu barca, motiv pentru care lucrătorii noştri au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare, fiind trase trei focuri de avertisment în plan vertical cu respectarea prevederilor legale. În urma acțiunii, poliţiştii de frontieră au reținut doi bărbaţi, cetățenii români, Z.G. și C.F., cu vârste de 35, respectiv 41 de ani, ambii domiciliați pe raza județului Teleorman.”, se arată într-un comunicatul emis de Poliţia de Frontieră Olt.
Barca pneumatică și uneltele utilizate la pescuit au fost confiscate în vederea continuării cercetărilor iar în cauză s-a întocmit dosar penal.
{module GAdsense articol}