PSD Olt: „Votul este suveran, iar mesajul transmis de olteni este limpede„

După de George Simion a fost votat masiv de către olteni, conducerea PSD Olt susține că a înțeles mesajul alegătorilor.

„Votul este suveran, iar mesajul transmis de olteni este limpede. Alianțele de compromis nu generează încredere. Deși, pentru PSD Olt, rațiunea implicării în această ecuație electorală a fost stabilitatea și evitarea izolării. Dar votul dumneavoastră ne arată că acest drum nu a fost convingător. Am primit acest semnal cu toată responsabilitatea”, se arată într-un comunicat al PSD Olt, publicat pe rețelele sociale.

Echipa de la Olt susține că va transmite masajul alegătorilor și la nivel național.

„La nivelul organizației noastre, vom analiza în detaliu rezultatele și vom exprima, ferm, poziția PSD Olt în cadrul discuțiilor naționale. Suntem și rămânem loiali principiilor social-democrate. Experiența acestei campanii arată că alergarea între valorile PSD și cele liberale, chiar și argumentată prin ideea dialogului, nu a convins. Credem în pluralism politic. Credem că tradiția valorilor social-democrate nu poate fi ștearsă”, susțin social-democrații olteni.

În Olt, George Simion (AUR) a câștigat cu 44,3% din voturi, în vreme ce candidatul Alianței PSD-PNL-UDMR-Minorități, Crin Antonescu, a obținut 25,93%, – un rezultat insuficient pentru a merge mai departe în turul 2.

Totodată, duminică au fost și alegeri locale in Iancu Jianu, unde a câștigat, cu peste 71,7% din voturi, candidatul PSD, Dumitru Ionuț Căluianu, și Mihăești, unde a câștigat candidatul PNL, Constantin Dobrița, care s-a mai aflat la conducerea localității.

„Dumneavoastră ne-ați mandatat, prin vot, să punem în aplicare proiecte de dezvoltare pentru fiecare comunitate din județul Olt. Iar faptele vor rămâne întotdeauna criteriul esențial de analiză locală. Ca aleși locali și județeni, validați printr-un vot solid în 2024, rămânem implicați în fiecare comunitate din Olt. Avem proiecte în derulare, obiective clare și investiții care trebuie duse la bun sfârșit. Vom continua să muncim cu seriozitate și determinare, așa cum am făcut întotdeauna. Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut. Vă mulțumim pentru încredere și sprijin!”, se mai arată în comunicatul PSD Olt.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura