Pasiunea celor mici pentru calculatoare și în special pentru programare nu cunoaște limite. dacă pentru cei din mediul urban a devenit o rutină să facă parte din Cluburi de programare IT, pentru cei din mediul rural încă este la început.
Pentru copiii din Brastavățu cunoașterea IT își deschide porțile odată cu implementare proiectului ”Copiii fac coding” în cadrul bibliotecii comunale.
De curând primăria a achiziționat tot echipamentul necesar pentru participarea la webinarele susținute de o asociație din Cluj.
”Biblioteca Comunală “Gheorghe Dachin” a demarat proiectul “Copiii fac coding în bibliotecile publice-CODE Kids”.Grație sprijinului nemijlocit al Primăriei și Consiliului Local Brastavățu, prin domnul primar OPREA CICI CONSTANTIN, prin interesul acestuia pentru educația de calitate a copiilor din Brastavățu, avem astăzi tot echipamentul necesar pentru participarea la webinarele susținute pe platforma ZOOM de specialiștii de la Fundația americană PROGRESS și Asociația ETIC( Cluj) .Astfel pe parcursul a trei ani , cât mai mulți copii din Brastavățu vor putea învăța codare, pentru un viitor mai bun”, a anunțat Florica Stoian, bibliotecar.
Proiectul CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice a fost lansat în anul 2017 și are ca scop crearea unei mișcări de coding și ȘTIM în care copii, tineri și bibliotecari din mediul rural își dezvoltă competențele digitale și se implică în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative.
Începând cu anul 2021, programul își deschide porțile către noi perspective. Se formează primele cluburi de programare pentru copii în afara bibliotecilor publice, sub coordonarea voluntarilor din diverse domenii de activitate. Sub umbrela unui nou slogan ”Programează viitorul comunității tale”, proiectul își propune să ajungă în cât mai multe comunități rurale și urbane mici din România.
Se dorește înființarea a 115 de cluburi de coding în biblioteci locale din 18 județe pentru dezvoltarea competențelor de coding și STEM pentru aproximativ 2000 de copii prin realizarea de teme creative cu utilitate practică.










