-susține avocat Boicea
Nicoleta Livia Boicea are o experiență în avocatură de 15 ani. Activează în ariile de drept civil și drept comercial și a reușit în decursul acestor ani să câștige o serie de dosare pe care mulți le considereau pierdute din start. Bătăioasă, dar cu foarte mult bun simț este genul de avocat care a ales să facă le fac dreptate clienților printr-o abordare la bară pe care mulți dintre colegii săi avocați au uitat demult să o practice. Avocatura este ca o junglă, scapă sau supraviețuiește cine poate. În cadrul interviului povestește despre ce înseamnă să fii avocat în secolul vitezei, despre aptitudinile de care trebuie să dea dovadă un avocat și cât de ușor poate fi interpretată greșit ideea de libertate.
Ce anume te-a determinat să alegi drumul avocaturii?
Mărturisesc că din copilărie am dorit să fac dreptate celor nedreptățiți. Acest gând simplu de copil a fost consolidat, în timp, prin propriile experiențe în care nu am avut cum să îi ajut pe cei care erau nedreptățiți. Pentru a ajuta ai nevoie de experiență, pregătire profesională și răbdarea necesară înțelegerii problemei. Acum simt că am instrumentele necesare pentru a îi ajuta pe cei din jur și pe cei care îmi cer ajutorul.
Ce calități crezi ca te recomandă în meseria de avocat?
Fiecare avocat are un număr de calități cu care a fost înzestrat de natură. Nu este suficient, iar ceea ce este foarte bine pentru tine ca avocat și pentru cei pe care îi reprezinți este să înțelegi că trebuie să te dezvolți de-a lungul întregii vieți. Prin eforturile UNBR (Uniunea Națională a Barourilor din România) există deja o verificare serioasă asupra competenței profesionale la intrarea în profesie, dar legislația evoluează. Ce ai învățat pentru admitere nu o să mai fie suficient peste o săptămână. Exagerez în privința timpului, dar nu în privința principiului. Va trebui să înveți zi de zi. Pe lângă cunoștințele profesionale, abilitățile de cercetare, de relaționare cu oamenii, anduranță, reziliență ai nevoie de creativitate și de abilitatea de a fi un prieten bun pentru clientul tău. Una dintre cele mai mari provocări ale avocatului este să reconstruiască adevărul. A doua provocare este de a aduce un echilibru în confruntarea dintre puterea nemărginită a statului și drepturile persoanei pe care o aperi.
Care este cel mai puțin plăcut aspect legat de meseria de avocat?
Cel mai frustrant este când sfatul nu îți este urmat, iar inevitabilul rezultat negativ se produce. Analizezi documentele, pierzi nopți cercetând problema și pierzi starea de bine din vacanță. De ce? Deoarece te gândești la problema persoanei pe care o reprezinți pentru a găsi soluția. Îi oferi soluția, dar nu o aplică. Inevitabil vezi cum își pierde drepturile, iar tu îți “pierzi mințile” deoarece ai anticipat corect, ai sfătuit corect și rezultatul pozitiv era la îndemână.
Când are de pierdut dreptatea?
Dreptatea are de pierdut când cel nedreptățit ajunge să suporte multe “mizerii” în speranța că lucrurile vor fi mai bune dacă îndură, când ți se pare mai puțin costisitor să înduri decât să tragi semnalul de alarmă și când la rândul tău nedreptățești altă persoană. Primele idei sunt răspândite, dar a treia cred că este mai greu de acceptat. Consider că un avocat bun poate ajuta în toate cele trei situații. În calitate de avocat am ajutat persoane pe care le apăram să își înțeleagă cauza și cumva să poată să înțeleagă și atunci când nu a avut câștig de cauză.
Consideri că tinerii au deschidere către a-și cunoaște drepturile și obligațiile pe care le au în societate?
Am încredere în tineri că sunt conștienți de ce înseamnă răspunderea. Odată ce înveți ce este răspunderea, deja te gândești la drepturi și obligații. Am impresia că uneori este mai ușor să vedem care este răspunderea celor din jur față de noi: “Cine mi-a făcut asta?”, “Cine e de vină?”. Într-o primă fază este de înțeles să vedem doar drepturile noastre și obligațiile celorlalți față de noi, dar următorul pas este să înțelegem drepturile celorlalți pe care noi trebuie să le respectăm și obligațiile noastre față de ceilalți. Sunt optimistă că fiecare persoană va avea așteptări mari atât de la societate, cât și de la propria persoană.
Cât de importante sunt abilitățile oratorice în susținerea și câștigarea unui proces? Oferă un exemplu.
Abilitățile oratorice sunt importante, dar reprezintă doar o componentă din abilitatea de a proteja cu succes drepturi și libertăți. Prin abilitățile oratorice nu o să poți suplini lipsa de probe, lipsa de informații, redactarea precară a unor documente sau lacune în formarea profesională. Trebuie să ai talentul unui artist care lucrează cu informații și sentimente. Trebuie să ai răbdarea unui prieten bun care știe să asculte și să câștige încrederea persoanei, deoarece fără încredere clientul tău nu îți va asculta sfatul. De cele mai multe ori clientul ajunge la avocat când viața, familia, casa, drepturile cele mai importante îi sunt în pericol. Putem să realizăm ce soi de încredere trebuie să existe ca persoana să riște toate aceste drepturi doar pe baza sfaturilor primite de la avocat. Clientul va trebui să își calce peste propriile păreri și concepții pentru a urma sfatul avocatului.
Există o expresie, aproape clișeică, conform căreia “justiția e oarbă”. La ce crezi că se referă aceasta?
Dacă vorbim de expresia “justiția e oarbă”, de fapt vorbim de lipsa de subiectivitate a justiției și de necesitatea ca justiția să demonstreze imparțialitate pentru a nu stârni neîncredere. Eșarfa nu simbolizează că ,,justiția e oarbă”, deoarece nu se referă la ochii exteriori, ci la cei interiori (suflet, rațiune). Aceștia judecă faptele celor acuzați pe baza unor concluzii interioare drepte. Eșarfa nu acoperă și urechile deoarece ești chemat în fața judecătorului pentru a declara ce ai văzut, nu ce ai auzit din zvonuri. Justiția te ascultă, iar cel mai bun mod de a exploata dreptul de a avea acces la justiție este de a colabora prin oferirea de informații și probe.
Putem spune că Justiţia face Dreptate?
Asta e cea dintâi misiune a ei. Eu, da, pot spune! Cu toată experiența, nu neapărat constant agreabilă, pe care căutarea și găsirea Dreptății o aduc. Pentru cei care nu pot spune: trebuie să creadă. Dacă nu cred, trebuie să ajungă să creadă. Asta e speranța de care avem nevoie. Abandonarea speranței nu trebuie să se regăsească printre opțiuni, altfel te smintești. În ultim resort, trebuie să avem mângâierea că, dacă Dreptatea se mai întâmplă să scape Justiției, ea nu-i scapă niciodată lui Dumnezeu. Toate sunt încercări!
Am observat că există în partea de media, oameni de presă care se ascund după termenul de pamphlet. E corect, din punct de vedere juridic? Anunţul că e un pamflet scuteşte de consecinţe?
E exact ca şi cum ai avertiza pe cineva că „urmează finala campionatului mondial de box“, iar apoi îi aplici una în figură. Iar dacă se plînge după aceea, îi poţi spune: „Păi, te-am avertizat…“ Pamfletul ca gen literar poate fi evaluat de cei care se pricep la literatură – şi există exemple de pamflete formidabile în literatură. Înjurătura ascunsă sub umbrela pamfletului rămâne înjurătură.
Care este cel mai important caz pe care l-ai susținut în cariera ta?
Aș muta accentul și aș spune că fiecare caz este deosebit de important pentru persoana pe care o ajut, pentru mine. Am o experiență diversificată ca avocat. Fiecare dosar mi-a rămas întipărit în minte prin faptul că trăiesc alături de persoana pe care o reprezint. Am avut litigii privind restituirea proprietății, de muncă, de familie care implică mult angajament emoțional și suferință, conflicte între asociați, proiecte de afaceri, tranzacții comerciale în cazul cărora planează o atmosferă calmă, dar care pot avea consecințe grave pentru viitor. Dacă nu îți faci treaba profesionist o clauză greșită o să producă falimente, pierderi financiare uriașe și suferință peste niște ani.
Privind înapoi, cum au fost acești 15 ani de avocatură?
I-am adăugat pe toți anilor de școlarizare. Exercițiul acesta de instanță e o șansă și un beneficiu care merită toată recunoștința. Toți învățăm de la judecători: și noi, avocații, și consilierii juridici, și procurorii. Chiar și atunci când judecătorii mai greșesc, noi tot suntem mai învățați. Și este un învățământ subvenționat! Pe de altă parte, nu e puțin nici să fii în mod constant evaluat de toată lumea: de clienții proprii, de adversari, de alți profesioniști, de avocați, de procurori și, cel mai important, de judecători. Este o nesfârșită școală.
Ce sfat le dai tinerilor care își doresc să urmeze o carieră în avocatură?
Să își antreneze anduranța în fața adversității, creativitatea în fața imposibilului și să se bucure de viață în toată complexitatea sa. Abilitatea de a învăța pe cont propriu, izolat de ceilalți face parte din procesul de a intra în profesie, dar nu îți oferă toate instrumentele necesare pentru a-i ajuta efectiv pe cei pe care îi reprezinți. Sfatul meu ar fi să dialogheze cât mai mult cu cei din jur, să ceară sfaturi, să dea sfaturi, să se implice în organizații civice, să fie la curent cu evoluțiile legislative, să își formeze o rețea de persoane și să fie cât mai deschiși la noutate. Un avocat are nevoie de experiență de viață pentru a înțelege problemele juridice, dar și pentru a oferi sprijin emoțional.
A consemnat, Cristina Ciocan
